
Pe parcursul lunilor mai și iunie, 50 de profesori de chimie au învățat, la Bistrița Năsăud și la Galați, cum să predea această materie într-un mod care să răspundă atât nevoilor elevilor de astăzi, cât și provocărilor pe care aceștia le vor avea de înfruntat atunci când vor termina școala. Realizate de CEAE cu sprijinul financiar al Orange, cursurile s-au axat pe folosirea metodelor inductive în predarea științelor. Acestea îi încurajează pe copii să gândească, să formuleze singuri ipoteze științifice, să le testeze și apoi să tragă propriile concluzii.





De cinci ani, Viorel Panaite, fondatorul Human Invest, este implicat în pregătirea profesorilor din programele desfășurate de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, pe care le-a susținut inclusiv din postura de donator. De-a lungul timpului, a văzut cum și-au schimbat profesorii de științe din programele „Fizica Altfel” și „Chimia Altfel” abordarea atât în relația cu elevii, cât și în relația cu colegii de cancelarie. „Poate cea mai puternică schimbare pe care o întrezăresc – atât în conversațiile dintre profesori ei, cât și în sălile de clasă – este trecerea de la “a spune” la “a întreba”.
„Predarea prin metoda investigației este un proces complex, care implică atât integrarea materiei, cât și integrarea descoperirilor din domeniul psihologiei educaționale, al pedagogiei și al neuroștiințelor”, scria prof. Connie Gable într-un studiu dedicat impactului metodei investigației în predarea științelor în școlile și liceele americane (
Centrul de Evaluare şi Analize Educaţionale